ÎmpuŞcatul cocoŞului
Un alt obicei pitoresc, a cărui vechime se pierde în negura istoriei, este cel numit „împuşcatul cocoşului”. Acest obicei se mai păstrează doar în zona Haţegului şi în comunele din apropiere. Dar unde se respectă în fiecare an este în comuna Densuş, în satele Peşteana şi Peşteniţa. Obiceiul are loc în prima zi de Paşti. în săptămâna mare se formează două cete de tineri care vor prezenta obiceiul în Duminica Paştelui. Una dintre aceste două echipe va aduce un cocoş, de preferinţă negru, şi merg la un loc dinainte stabilit în hotarul satului unde se întrec în împuşcatul cocoşului. Ambele cete sunt formate din trei, patru concurenţi. Cocoşul se leagă de un pom într-o livadă, iar arbitrul concursului este pădurarul satului, posesorul armei de vânătoare. Concursul se desfăşoară sub atenta supraveghere a acestuia care îi şi învaţă cum să tragă cu puşca. Au loc mai mult împuşcături, iar ceata care împuşcă prima cocoşul câştigă trofeul, ceata pierzătoare fiind obligată să organizeze hora satului, care constă în plătirea lăutarilor, asigurarea mâncării şi băutura care trebuie să fie din plin.
Un alt obicei pitoresc, a cărui vechime se pierde în negura istoriei, este cel numit „împuşcatul cocoşului”. Acest obicei se mai păstrează doar în zona Haţegului şi în comunele din apropiere. Dar unde se respectă în fiecare an este în comuna Densuş, în satele Peşteana şi Peşteniţa. Obiceiul are loc în prima zi de Paşti. în săptămâna mare se formează două cete de tineri care vor prezenta obiceiul în Duminica Paştelui. Una dintre aceste două echipe va aduce un cocoş, de preferinţă negru, şi merg la un loc dinainte stabilit în hotarul satului unde se întrec în împuşcatul cocoşului. Ambele cete sunt formate din trei, patru concurenţi. Cocoşul se leagă de un pom într-o livadă, iar arbitrul concursului este pădurarul satului, posesorul armei de vânătoare. Concursul se desfăşoară sub atenta supraveghere a acestuia care îi şi învaţă cum să tragă cu puşca. Au loc mai mult împuşcături, iar ceata care împuşcă prima cocoşul câştigă trofeul, ceata pierzătoare fiind obligată să organizeze hora satului, care constă în plătirea lăutarilor, asigurarea mâncării şi băutura care trebuie să fie din plin.
Obiceiul
Santoaderului
Se practica in prima saptamana din postul Pastelui numita si Saptamana Santoaderului. Atunci fetele se insotesc cate doua, iar baietii se infratesc cate doi. Adica fetele raman toata viata lor prietene, ajutandu-se si intelegandu-se intre ele mai bine ca doua surori, iar baietii raman prieteni zicandu-si fartati.
Se practica in prima saptamana din postul Pastelui numita si Saptamana Santoaderului. Atunci fetele se insotesc cate doua, iar baietii se infratesc cate doi. Adica fetele raman toata viata lor prietene, ajutandu-se si intelegandu-se intre ele mai bine ca doua surori, iar baietii raman prieteni zicandu-si fartati.
Este un obicei unic, care se
pastreaza într-un singur catun din satul Tebea. „Ciorolita” este un personaj
colectiv care bântuie ulitele satului în noaptea ajunului de Boboteaza (5 spre
6 ianuarie). Tineri mascati parcurg un traseu de aproape zece kilometri,
însotiti de aproape întregul sat. Procesiunea începe, însa, numai dupa ce
preotul a dus Botezul si în ultima locuinta. Straniul alai se opreste doar la
doua case: a preotului si a unei gazde care „omeneste” (le da mâncare si
bautura) mastile. Ele personifica toti raii posibili din omenire: betivul,
hotul, ucigasul, târfa s.a., iar în arsenalul lor intra orice obiect care poate
face zgomot. În noaptea respectiva, pare ca tot satul arde. La toate raspântiile
sunt aprinse focuri, în jurul carora danseaza, fac zgomot si scot chiote
înfricosatoare mastile si însotitorii lor, ca sa alunge spiritele rele din
preajma satului. Drumul se încheie, însa, în fiecare an, în cimitirul de le
Tebea, la mormântul lui Avram Iancu. Mastile îsi fac jocul, dupa care toti cei
care le însotesc se descopera si se roaga.
Originile obiceiului nu sunt cunoscute. Desi e legat, ca data, de o sarbatoare religioasa, întreaga desfasurare sugereaza un obicei laic si chiar cu note barbare. Unii spun ca a fost adus din Bucovina, de pe lânga Radauti, dupa Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, de catre tineri care fusesera jandarmi în acea zona, sub stapânirea austriaca.
Originile obiceiului nu sunt cunoscute. Desi e legat, ca data, de o sarbatoare religioasa, întreaga desfasurare sugereaza un obicei laic si chiar cu note barbare. Unii spun ca a fost adus din Bucovina, de pe lânga Radauti, dupa Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, de catre tineri care fusesera jandarmi în acea zona, sub stapânirea austriaca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu